Societatea Natională de Credit Industrial, strămoșul BRD-Groupe Société Générale, a fost creată in 1923 ca instituție publică, statul detinând 20% din capitalul social, Banca Națională a României 30%, restul fiind deținut de particulari, printre care și un grup de foști directori ai Marmorosch, Blank & Co., prima bancă modernă din România. Misiunea acestei noi instituții era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.
După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naționalizării din iunie 1948, Societatea Națională de Credit Industrial a fost naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții. În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții a obținut monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare. Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiții. În această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiții.
În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârşit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială și a preluat activele și pasivele Băncii de Investiții. Băncii i s-a acordat o autorizație de funcționare generală.
În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale și Fondul Proprietății de Stat (autoritatea care gestiona participațiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% și a cumparat un pachet de acțiuni care i-a permis să devină proprietară a 51% din capitalul majorat al BRD.
În 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori Bucuresti, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacționate societăți. În anul 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale în urma unei campanii de rebranding. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acţiuni deținut de statul roman în capitalul BRD.
BRD este unul din liderii pietei bancare pentru persoane fizice.
Ea numără 2,3 milioane de clienti, care intră în contact cu banca prin intermediul sucursalelor clasice, al internetului, al telefonului mobil, dar și cu ajutorul unui call center performant. BRD se află în topul băncilor care activează pe piața creditelor pentru persoane fizice și pe cea a cardurilor bancare. Forța de vânzare a băncii acționează printr-o rețea de 900 de unități.
Banca este unul dintre marii finanțatori ai IMM-urilor, precum și unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de corporate banking din România.
Global Finance plasează BRD Groupe Société Générale pe primul loc în topul celor mai sigure băncii din România.
Este cea de-a doua distincție pe care BRD o primește în anul 2014 din partea Global Finance, după premiul « Best FX Provider », care îi desemnează pe cei mai buni furnizori de lichiditate pe piețele valutare locale și internaționale.
Fondata în 1987, revista ’’Global Finance” este specializata pe domeniul bancar și pe cel al piețelor financiare. Premiile ’’Global Finance” recompensează instituțiile financiare cele mai performante din diferitele zone ale lumii.
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor și banca nr. 1 pe piața românească a creditelor sindicalizate. BRD - Groupe Société Générale are 2,2 milioane de clienți și operează o rețea de aproximativ 870 de unități. Cu circa 2,3 milioane de carduri valide și o rețea de acceptare de peste 24.000 POS și 1.500 de ATM-uri, BRD este banca nr.1 pe piața românească a cardurilor. Cu operațiuni de factoring de 918 milioane de euro în 2013, BRD este liderul pieței de factoring din România.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 148.000 de angajați în 76 de țări și 32 de milioane de clienți în întreaga lume, în trei activități-cheie:
- Retail banking în Franța
- Retail banking internațional, servicii financiare și asigurări
- Corporate & investment banking, private banking, administrare de active și servicii pentru investitori