După experiența primei ediții, când fiecare echipaj a creat prototipuri funcționale pornind de la piese electronice recuperate, fără nici o restricție, organizatorii (Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Instituția Prefectului Județul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean și asociațiile profesionale partenere Asociația Economică Germano-Română - DRW și Camera Meșteșugarilor) au considerat că ar fi benefic pentru spiritul competiției ca fiecare echipaj participant să primească aceleași componente, asigurându-se același start pentru toți. Contravaloarea kit-urilor, care se ridică la peste 1.000 de lei bucata a fost achitată de către partenerii proiectului, asociațiile economice ale antreprenorilor sătmăreni.
Dacă la prima ediție s-au înscris cinci echipaje de la școlile tehnice din județ (câștigător fiind echipajul ”Roboțeii” de la Colegiul Tehnic ”I.C. Brătianu” din Satu Mare cu un robot capabil să ocolească obstacole), în această ediție competiția este mai strânsă, fiind înscrise opt echipaje, de la licee tehnologice din Satu Mare, Carei și Negrești-Oaș.
Obiectivul general al acestui proiect este de a creşte atractivitatea profilelor tehnice ale sistemului de învăţământ sătmărean în rândul tinerei generaţii, în special în domeniul industrial (electronică, electrotehnică, comunicaţii, automatizări etc.), foarte solicitate pe piaţa muncii.