La turneu au participat peste 300 de copii care, timp de câteva ore au jucat baschet, s-au distrat alături de mascot clubului, ”pisica magică”, iar la final au primit tricouri de prezentare (sponsorizate de Primăria Satu Mare), echipamente oficiale, bandane personalizate și un pachet de la Moș Crăciun.
De asemenea, 20 de copii cu nevoi speciale din Satu Mare au primit cadouri de la copiii clubului Magic și de la jucătoarele echipei CSM Satu Mare.
Cei 300 baschetbaliști ai clubului se pregătesc sub îndrumarea antrenorilor din cadrul clubului: Kegyes Attila, George Oșan, Sin Iulian, Filip Zoltan, Uta Andrea (Satu Mare), Florentina Timoc, Andrei Bobotan, Robert Csizma (Carei).
La festivitatea de premiere au fost prezenți sponsorii care sprijină financiar activitatea micilor baschetbaliști: Anvis, Draxlmaier, WOCO, Polipol, Schlemmer, Autonova, DRW, Chocolate Brown.
La final, conducerea clubului Magic a prezentat părinților și sponsorilor proiectul cu care echipele de copii din cadrul clubului va merge în anul 2017.
”Acum patru luni am pus bazele unei Academii de Baschet bazat pe conceptual Fabricat în Satu Mare, prin BC Magic. Suntem afiliați la AJB Satu Mare și FRB, iar obiectivul nostrum principal este ca, după 2-3 ani de funcționare, să putem oferi Loturilor naționale de Juniori, atât fete cât și băieți pe categorii.” a spus Feleki Zsolt, unul dintre conducătorii clubului Magic.
De asemenea, printer obiectivele secundare se numără: revigorarea baschetului sătmărean, participarea antrenorilor la stagii de perfecționare, implicarea clubului BC Magic în diverse acțiuni sociale, angajarea unui nutritionist sportive care să ajute în alimentația copiilor și lărgirea arei de selecție în tot județul Satu Mare, la Carei fiind deja 70 de copii care participă la antrenamente, iar anul viitor clubul se va extinde și în zona Negrești Oaș, astfel ca peste patru ani clubul să numere peste 800 de copii.
Mai mult, jucătoarele profesioniste de la CSM Satu Mare vor active în perioada verii ca antrenori în cadrul clubului Magic. Pentru a dezvolta acest proiect, conducerea Baschet Club Magic oferă gratuit fiecărui copil din cadrul clubului: tricou de prezentare și antrenament, un batic/fular, echipamente oficiale de joc, dar și deplasări gratuite la turneele ce se vor organiza în străinătate, precum și o tabără de vară.
Clubul de baschet ”Magic” Satu Mare este un proiect ce a luat ființă sub egida ”Fabricat în Satu Mare”. Este un proiect de suflet ce a câștigat teren foarte repede, reușind în patru luni să aducă în cadrul clubului 350 de copii. Din totalul de tineri bachetbaliști, 70 activează la Carei sub îndrumarea antrenorilor Florentina Timoc, Csizma Robert și Andrei Bobotan. Antrenorii de la Satu Mare sunt: George Oșan, Sin Iulian, Filip Zoltán, Uța Andrea și Kegyes Attila.
Copii care vin la antrenamente primesc gratuit: tricou de antrenament/prezentare, echipament oficial de joc și un batic personalizat.
Până la acest moment clubul de bachet a achiziționat 100 mingi de baschet pentru antrenamente și a participat la trei acțiuni sociale, unde au dăruit pachete de Moș Nicolae, cu tricouri și mingi de baschet la 50 de copii nevoiași.
Până în momentul de față, parteneri ai acestui ambițios proiect sunt: Draexlmeier, Schlemmer, Polipol, Anvis, DRW, Woco, Autonova și Chocolate Brown.
Clubul de baschet ”Magic” Satu Mare își propune în 2017 să ajungă la un număr de 450 copii și să își deschidă o filială în zona Negrești Oaș.
Un alt obiectiv este susținerea antrenorilor la cursuri de perfecționare. De asemenea clubul își propune organizarea de turnee în numele sponsorilor proiectului, participarea la Turneul de Baby și Mini Baschet organizat de FRB unde participă peste 3.000 de copii în decurs de 2 săptămâni, participarea cu grupele de performanță la turnee organizate în străinătate. Totodată își îndreaptă privirile către colaborarea cu alte Academii de baschet din România și Ungaria și implicarea clubului în diferite acțiuni sociale în Județul Satu Mare. La fel de important sunt angajarea unui nutriționist care să ajute la dezvoltarea armonioasă a copiilor și parteneriatele cu alte companii care ar dori o colaborare cu Clubul ”Magic” Satu Mare.