Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea Nord Vest (DRW) și Asociația Camera Meșteșugarilor, în colaborare cu Clusterul de Eficiență Energetică “ZEPHER” din Oradea, Primăria Satu Mare - ADI Zona Metropolitană și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au organizat conferința cu tema: “Eficiența Energetică în Industrie și în Clădiri în Nord-Vestul României” (EFIKOT).
Conferința a avut loc marți, 5 aprilie, de la ora 10, la Casa Șvabilor (în sala "Wendelin Fuhrmann") de pe bulevardul dr. Vasile Lucaciu 9 din Satu Mare. În fața lectorilor conferinței s-au aflat peste 20 de directori sau administratori de firme, precum și alți reprezentanți ai mediului de afaceri. Începând cu 31 decembrie 2020, toate clădirile recepţionate vor fi clădiri „aproape zero energie”.
După deschiderea oficială a conferinței a avut loc Sesiunea I-a, Prezentări legate de domeniul Eficienței Energetice:1.ANRE – prezentare susținută de ing. NagyBege Zoltan, membru în Comitetul de Reglementare; 2.ADI Zona Metropolitană Satu Mare - prezentare susținută de d-l Gheorghe Rentea, manager general; 3.Cluster ZEPHER, prezentarea ing. Constantin Jurca, președinte; 4.UTCN, prezentarea prof. dr. ing. Daniel Moga, director al Extensiei UTCN Satu Mare; 5.DRW, prezintă Tiberiu Markos, vicepreședinte. În Sesiunea II-a, a avut loc un Networking, iar în încheiere, participanții au continuat discuțiile la un cockteil. Ing. Constantin Jurca, președintele ZEPHER (Zona Energetică Pasive House și a Energiei Regenerabile) a vorbit despre conceptul și proiectul casei pasive, clădirea cu consum de energie aproape de zero. Standardul Passive House a fost adoptat cu succes de câteva ţări şi regiuni şi este aplicabil în cazul oricărui tip de clădire.
Clădirile Pasive obţin un consum de energie pentru încălzire şi pentru răcire cu circa 90% mai mic în comparaţie cu clădirile proiectate în mod convenţional. Conform cu Directiva 2010/31/EU,toate ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că, începând cu 31 decembrie 2018, toate clădirile publice nou construite sau reabilitate, vor avea un consum de energie aproape egal cu zero iar începând cu 31 decembrie 2020, toate clădirile recepţionate vor fi clădiri „aproape zero energie.”Clădirile Pasive, clădiri cu un consum de energie extrem de scăzut, respectă cerinţele Directivei 2010/31/EU, în privinţa clădirilor cu un consum de energie aproape egal cu zero. Gheorghe Rentea a prezentat Zona Metropolitană Satu Mare și faptul că în aceasta se vor construi case pasive.
Profesorul doctor Daniel Moga a prezentat câteva sisteme de monitorizare ale caselor inteligente (pasive) și utilitatea lor în reducerea costurilor cu energia. Inginerul Nagy-Bege Zoltan reprezentant al Agenției Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), membru în Comitetul de Reglementare a vorbit despre cadrul legisativ și modul în care se va adapta legislația românească la directivele europene din domeniu.
Vicepreședintele Asociației Economice Germano-Române pentru regiunea de Nord Vest (AEGR)- Deutsch-Rumänische Wirtschasverein (DRW) a vorbit despre ce este eficiența energetică și cum se pot realiza economii în eficientizarea acesteia în procesele industriale. Eficienţa energetică este un termen foarte larg care se referă la multele modalităţi prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.) folosind mai puţină energie. Domeniul acoperă automobilele eficiente, becurile economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi o gamă de alte tehnologii. Pentru că economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor, eficienţa energetică este foarte profitabilă. Dacă este asociată unui contur bine definit în interiorul căruia se desfăşoară o anumită activitate care implică, printre altele, consumul uneia sau mai multor forme de energie.
În general se consideră că activitatea respectivă este cu atât mai eficientă sub aspect energetic cu cât pierderile de energie inventariate la nivelul conturuluistabilitsunt mai mici. În cazul celor mai multe procese de consum final, definirea pierderilor de energie este complicată şi nu poate fi susţinută cu argumente unanim acceptate. Prin urmare, conţinutul conceptului respectiv trebuie altfel definit. Evaluarea eficienţei energetice nu se face însă numai pe baza indicatorilor de performanţă energetică de natură fizică şi valorică. Pe baza lor se poate obţine un calificativ al nivelului eficienţei energetice a activităţii desfăşurate în perimetrul studiat, însă evaluarea trebuie să ia în considerare mai multe informaţii care privesc activitatea desfăşurată în perimetrul analizat. Mihai G. (Informația Zilei)