.
Scopul nostru este de a promova dialogul între mediul de afaceri și autorități, de a oferi servicii de informare sau de consultanță pentru membri noștri și de a dezvolta parteneriate regionale. Un membru al Asociației Economice va beneficia de asistență în realizarea acțiunilor oficiale, sprijin pentru dezvoltarea de noi afaceri, parteneriate între membrii asociației, credibilitate și loialitate precum și suport pentru inițiativele legislative făcute de aceștia. Ne dorim să reprezentăm cât mai bine interesele membrilor noștri pe plan local, regional și chiar internațional. Organizăm evenimente și expoziții de specialitate, păstrând echilibrul și în ceea ce înseamnă evenimentele sociale în care vom avea ocazia să ne cunoaștem mai bine. Promovarea tradițiilor germane, a evenimentelor culturale și a celor sportive sunt la fel de importante pentru noi.
Câteva dintre activitățile pe care ni le propunem pentru acest an sunt: promovarea învățământului dual, organizare expoziții de specialitate, promovarea dialogului între mediul de afaceri și autorități, extinderea asociației ca organizație regională, participarea la târguri și expoziții în Germania și Austria, organizare de misiuni economice în Germania, acțiuni comune cu AHK România și celelalte cluburi româno-germane, participarea activă la Comisia de Dialog Social, sprijinirea acțiunilor caritative, culturale, sportive și ecologice din județ, ședințe la sediile membrilor DRW, vizite la intreprinderi importante cu capital german, Sărbătoarea berii, întâlniri cu primarii din județ și regiune, parteneriat între DRW și o asociație similară din Germania, etc..